O trasatură cheie a tuturor aeroporturilor o reprezinta, evident, suprafața totală foarte mare formată din diferite tipuri de imbracaminti rutiere. Există doi factori importanți care influențează proiectarea pavajului aeroportului și sunt esentiali in alegerea adecvată a infrastructurii. În primul rând, încărcarea pe pavaj este critică în cazul în care aeronavele sunt staționare, rulează încet sau se opresc si nu așa cum s-ar fi așteptat, la aterizare (în această etapă, consumul de combustibil poate face o aeronavă mult mai ușoară). În al doilea rând, încărcările pe roți ale aeronavei sunt de până la zece ori mai mari decât încărcările pe roți in cazul autostrăzilor, astfel încât este esentiala o infrastructura potrivită pentru a susține aceste elemente -inclusiv in cazul pavajelor mai groase.
Zonele de pavaj pot fi construcții flexibile sau rigide si multe aeroporturi folosesc o combinație de pavaje flexibile cu placi si căi de rulare rigide. Avantajul cheie al unei suprafețe flexibile este o suprafață netedă pentru un transport confortabil. Cu toate acestea, cu sarcina mare pe roată, rularea pe acest tip de suprafață poate provoca deformații, cum ar fi adanciturile, deci o utilizare optimă ar fi acolo unde aeronavele sunt în mișcare continuă - cum ar fi pistele - mai degrabă decât zonele în care ar putea fi necesar să se oprească. Pavajul rigid se utilizează la placi și in zonele de parcare. Toate tipurile de pavaj încorporează o fundatie granulară sau un strat de bază iar stabilizarea stratului granular cu geogrilă poate crește rezistența stratului și reduce deformarea sub sarcină.
În acest episod din „Întreabă-l pe Andrew”, Andrew Lees vizitează Aeroportul Internațional Hartsfield-Jackson din Atlanta pentru a ne vorbi despre geotehnica la aeroporturi.
Ca și în cazul infrastructurii la autostrăzi, ca parte a unui proiect complet, includerea unei geogrile de stabilizare în pavajele aeroporturilor poate permite o reducere a volumului de material granular. În plus, atunci când o geogrilă adecvată este așezată direct pe terenuri de fundare mai moi, compactarea straturilor inferioare de material granular este îmbunătățită, sporind astfel performanța pavajului, prelungind durata de viață a acestuia și reducând cerințele de întreținere, economisind astfel costurile și reducând amprenta de carbon.
Pavajele din afara zonei de zbor, cum ar fi drumurile perimetrale și zonele de parcare auto, pot beneficia, de asemenea, de straturi stabilizate de fundare pentru a reduce grosimea pavajului, costul materialelor și emisiile de carbon asociate. La fel ca în toate proiectele de construcție, obiectivele de sustenabilitate reprezinta acum un aspect esențial in proiectarea fiecărui aeroport. Structurile de pământ stabilizate mecanic care includ armarea cu geogrile sunt adesea folosite, oriunde in aeroporturi, pentru a construi pante abrupte pentru separare de nivel și bariere fonice de mediu.
Instalarea geogrilelor Tensar a ajutat la atenuarea tasării diferențiate la cel mai mare aeroport din lume, Aeroportul Internațional Beijing-Daxing
Când a fost inaugurat Aeroportul Internațional Beijing-Daxing, la sfârșitul anului 2019, acesta a fost unanim elogiat pentru uimitoarea clădire a terminalului concepută de arhitectul britanic Zaha Hadid. Este uluitor de frumoasă in interior iar structura exterioară are un plan distinctiv care cuprinde șase culoare dispuse radial in jurul unui nucleu. Inginerii de la birourile Tensar din China au observat rapid că geometria clădirii seamănă foarte mult cu structura geogrilei Tensar TriAx la care șase nervuri radiază din fiecare nod pentru a forma o structură hexagonală repetitivă cu deschideri triunghiulare. Aceasta este o coincidență fericită, deoarece căile de rulare și platformele aeroportului Daxing sunt stabilizate cu geogrila Tensar TriAx!
(Credit foto: AFP Getty Images)
Aeroportul Beijing Daxing are numai pavaje rigide iar utilizarea geogrilelor pentru a stabiliza stratul de bază a fost o măsură de precauție împotriva potențialelor tasări diferențiate in zona multiplelor șanțuri, conducte și rigole situate sub pavaje.
Pentru a citi mai mult despre acest project, click aici si descărcați profilul proiectului.
Geogrila Tensar a fost, de asemenea, utilizată pentru a rezolva probleme similare si la alte aeroporturi din China, inclusiv stabilizarea sub suprafetele de rulare la Aeroportul Internațional Chengdu Tianfu din Sichuan, un alt exemplu cu produse Tensar care oferă stabilizare si siguranță sporită dar și durabilitate pe termen lung.