Tasarea pamântului are loc atunci când tensiunile din interiorul acestuia se modifică (de exemplu, atunci când se aplică o sarcină excesivă la suprafață sau pamantul este excavat pentru a face tuneluri). Tasarea pamântului poate avea consecințe catastrofale, cum ar fi prăbușirea structurilor susținute de acesta.
Acest ghid explică tasarea pamantului in ingineria geotehnică, prezentand fenomenul, factorii care pot determina aparitia acesteia și cele trei componente principale care alcătuiesc tasarea totală în timp. Vom explora, de asemenea, diferitele tipuri de tasări ale pamantului, efectele pe care le pot avea asupra structurilor și modul în care geogrilele pot reduce acest fenomen.
Utilizați linkurile de mai jos pentru a accesa secțiunile care vă interesează cel mai mult:
În geotehnică, tasarea este definită ca mișcarea verticală, descendentă, a pământului datorită modificării tensiunilor din interiorul acestuia. Mișcările excesive ale pământului pot provoca daune în clădiri, structuri și infrastructura din transport, de la poduri și tuneluri până la imbracamintile rutiere și căile ferate.
Tasarea este de obicei rezultatul încărcării (de la o clădire sau de la vehicule care se deplasează pe drum, de exemplu) care depășește capacitatea portantă a terenului. Acest fapt provoacă tasarea, caz în care pamantul de sub structură se mișcă vertical și orizontal. Terenurile slabe și slab compactate sunt deosebit de vulnerabile.
Tasarea poate fi cauzată și de alți factori, cum ar fi: modificări ale conținutului de umiditate (de exemplu, terenurile saturate coezive se pot înmuia, pamanturile mai uscate, coezive, se pot contracta), săpături adânci și tuneluri, plus prăbușirea naturala acolo unde sunt goluri sau lucrări miniere abandonate.
Tasarea poate avea loc aproape imediat după aplicarea unei sarcini sau poate dura ani de zile, în funcție de condițiile pamantului subiacent și datorita mișcării.
Instalarea unui strat Tensar stabilizat mecanic
Intregul proces de tasare este alcătuit din trei componente principale care au loc în diferite etape:
Aceste trei componente sunt explicate mai jos.
După cum sugerează și numele, tasarea imediată are loc imediat ce sarcina este aplicată pe teren. Când se aplică sarcina, tensiunile din teren se schimbă iar particulele de pamant sunt rearanjate, determinând o reducere a spațiilor goale.
Tasarea din consolidare are loc deoarece apa in timp este scoasă treptat din particulele de pamant. Acest lucru reduce spațiul gol care separă particulele de pamant astfel încât terenul se mișcă în jos.
Odata ce tasarea din consolidare este incheiata, incepe tasarea pe termen lung. Aceasta componenta a tasarii continua pe o perioada lunga de timp datorita presiunii constante a sarcinii - cantitativ variază în funcție de tipul de pamant și de anizotropia acestuia, precum și de istoricul efortului și nivelul de efort din pamant.
Sunt trei tipuri principale de tasări in geotehnica:
Aceste trei tipuri și efectele lor asupra structurilor de sprijin din pamant sunt analizate în detaliu mai jos.
Dacă are loc o tasare uniformă, structura (sau drumul sau calea ferată) va avea aceeași inaltime de tasare pe lungimea sa și nu se va produce nicio deteriorare – deși întreaga structură va fi redusă, desigur.
Deseori cotată în specificații pentru evaluarea performanței, tasarea diferențiata are loc atunci când o parte a unei structuri se taseaza mai mult (sau mai rapid) decât alta.
Dacă o margine a unei structuri se mișcă mai mult decât cealaltă, structura se va înclina – Turnul înclinat din Pisa este un exemplu concludent – dar tasarea diferențiată nu va cauza acumularea de tensiuni și, prin urmare, nu ar trebui să provoace daune. Cu toate acestea, înclinarea poate deveni inacceptabilă (în clădirile cu utilaje sensibile, de exemplu) sau poate duce la cedari catastrofale dacă înclinarea este excesivă.
Dacă o structură se înclină, atunci o linie dreaptă poate fi trasă între marginile ei. Dacă, totuși, această linie este curbă, atunci aceasta indică faptul ca diferite secțiuni ale structurii se mișcă într-un grad mai mare sau mai mic.
Această tasare de curbură poate provoca distorsiuni în structură, inducând tensiuni de întindere care nu pot fi susținute de materialele de construcție (cum ar fi zidăria și cărămida) sau de suprafața drumului. În cele din urmă, acest lucru va conduce la deteriorari și fisuri (și în căile ferate, curbura excesivă poate însemna că trenurile nu pot circula pe șine deformate).
Curbura poate fi exprimată prin indicele de incovoiere: mișcarea verticală maximă, împărțită la lungimea structurii pe care este măsurată acea mișcare. Prin urmare, curbura este un aspect cheie atunci când se evaluează performanța la tasare a structurilor.
"Ground Coffee" - Andrew Lees discută ce tip de tasare cauzează in realitate daune clădirilor și imbracamintilor rutiere
Geogrilele sunt utilizate în mod obișnuit în straturile granulare pentru a atenua efectele tasării uniforme și diferențiate atunci când se construiește pe teren slab (deși abordarea este potrivită pentru orice condiții de teren).
Un strat granular stabilizat cu geogrile Tensar funcționează ca un compozit, datorită mecanismului de inclestare și a confinării care are loc între agregate si ochiurile geogrilei. Prin controlul deplasarilor verticale si laterale ale particulelor granulare, acest strat stabilizat mecanic poate intarzia aparitia tasarii.
Agregatele se inclesteaza in geogrila Tensar TriAx
In acest ghid s-a explicat tasarea pamantului. Pe parcurs, am analizat ce este tasarea, care sunt cauzele, cele trei componente principale, diferitele tipuri de tasare a pamantului și modul în care geogrilele pot reduce efectele acesteia.
Ai găsit această postare interesantă? S-ar putea să-ți placă să citești și:
Tensar produce cele mai avansate tipuri de geogrile existente, ajutând la reducerea tasarii pamantului care apare sub structuri. Vizitați pagina noastră despre geogrile pentru a afla mai multe sau aruncați o privire la pagina noastră de aplicații pentru a vedea cum sunt utilizate în practică.